Perioadă de guvernare 29 decembrie 2004-5 aprilie 2007

 SCURTA DESCRIERE

Potrivit Constituţiei, primul-ministru este desemnat de Preşedintele României în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.

Descarca CV 

PROGRAMUL DE GUVERNARE

 

Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile constituţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament (Publicat in M.Of. nr. 1265/29.12.2004).

Programul de guvernare este un document politico-administrativ, prin care sunt stabilite principiile, direcţiile de acţiune şi măsurile pe care guvernul urmăreşte să le aplice în timpul mandatului, în toate domeniile de activitate. Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercita funcţiile de strategie, reglementare, administrare, reprezentare şi autoritate de stat.

Descarca Program de guvernare 

 STRUCTURA EXECUTIVULUI

Guvernul este alcatuit din primul-ministru si ministri.
Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor legale care le revin.
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.
 

 

Adriean Videanu

Ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic

Bela Marko

Ministru de stat pentru coordonareaactivitatilor din domeniile culturii,invatamantului si integrarii europene

Gheorghe Copos
Ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii

 

Monica Luisa Macovei

Ministrul Justitiei

Ionel Popescu

Ministrul finantelor publice

Gheorghe Barbu

Ministrul muncii, solidari­tăţii sociale şi familiei

Ene Dinga

Ministrul integrării europene

Mihai Răzvan

Ungureanu Ministrul afacerilor externe

Vasile Blaga

Ministrul administraţiei şi internelor

Codruţ loan

Şereş Ministrul economiei şi comerţului

Teodor Atanasiu

Ministrul apărării naţionale

Gheorghe Flutur

Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale

Gheorghe Dobre

Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului

Mircea Miclea

Ministrul educaţiei şi cercetării

Monica Octavia Muscă

Ministrul culturii şi cultelor

Mircea Cinteză

Ministrul sănătăţii

Zsolt Nagy

Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei

Sulfina Barbu

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor

Mihai Alexandru Voicu

Ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului

Cristian David

Ministru delegat pentru controlul implementării progra­melor cu finanţare interna­ţională şi urmărirea aplicării acquisului comunitar

Sorin Vicol

Ministru delegat pentru coordonarea autorităţilor de control

Bogdan Olteanu

Ministru delegat pentru realtia cu Parlamentul

Laszlo Borbély

Ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului

Iuliu Winkler

Ministru delegat pentru comerţ.

 

 


Comunicate emise in perioada 29 decembrie 2004-05 aprilie 2007


Sedinte de guvern din perioada 29 decembrie 2004-05 aprilie 2007


Note de fundamentare din perioada 29 decembrie 2004-05 aprilie 2007